Mots-clefs

,

La steaua

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Mihai Eminescu (1886)

 

A l’étoile

A l’étoile qu’on aperçoit
Il y a un si long chemin
Que la lumière traverse,
Par des millénaires sans fin.

Peut-être est-elle éteinte dans
L’immensité des lointains bleus,
Mais c’est à peine maintenant
Qu’elle reluit dans nos yeux.

Les traits de l’astre mort là-bas
Montent au ciel lentement ;
Elle était sans qu’elle fût là,
Quand on la voit elle est néant.

Ainsi quand notre amour divin
Périt dans la profonde nuit,
L’éclat de notre feu éteint
Persiste encore, nous poursuit.

trad. Paul Miclău

 

Publicités